Relația științifică dintre Béla Bartók și Constantin Brăiloiu reprezintă un episod
frumos și extrem de instructiv din istoria etnomuzicologiei „fără frontiere”. Brăiloiu
a fost cel mai important colaborator al lui Bartók în cercetarea muzicii populare
românești, un susținător devotat al operei sale și propagator al celor mai importante
realizări ale sale. Bartók, la rândul său, a considerat sistemul de documentare aplicat
de grupul de cercetare al colegului său mai tânăr drept o metodă exemplară în „preceptele
sale de folclor muzical” (De ce și cum să culegem muzică populară). Corespondența
dintre aceste două autorități în cercetarea muzicii populare oferă o perspectivă profundă
asupra colaborării lor. Ferenc László, cel mai asiduu editor al acestor scrisori,
a dedicat un articol amplu și sistematic pentru a discuta principalele lecții ale
acestor documente disponibile până în 1980. Colecția de 36 de scrisori ale lui Bartók,
păstrate în proprietatea lui Brăiloiu la Paris și descoperite relativ recent, a primit
însă considerabil mai puțină atenție în literatură. Aceste scrisori, majoritatea scrise
între 1933 și 1939, oferă o perspectivă nouă asupra activităților folcloristice târzii
ale lui Bartók: spre exemplu, apar probleme legate de revizuirea transcripțiilor colecției
de muzică populară românească a lui Bartók, întrebări legate de unele înregistrări
pe fonograf și gramofon sau discrepanțe între opiniile celor doi privind transcrierea
și analizarea muzicii populare. În articolul prezent, aș dori să atrag atenția asupra
unor puncte deosebit de interesante ale acestui material.
